Ultimul post si…chapeau bas!

Am promis ca voi scrie cu maxima punctualitate, dar planurile mi-au fost boicotate.A sunat telefonul obsesiv, inca de vineri.Multa lume m-a felicitat, chiar fara sa stie rezultatul.Semn ca ne acordau credit. Echipa Goebbles a luat premiul II la Comunicare Politica.Ceea ce inseamna , intr-o logica a echitatii si a meritocratiei, ca o singura echipa a fost mai buna decat noi. Si am mai luat un premiu “pentru know-how pentru blog”:. Perplexitate:cu articolul meu despre mitologia politica, cel suprasaturat de Girardet si Boia.Voi presupune ca a fost macar “citibil”.

Regret ca Les Mains Sales s-au ales cu locul III.Cu maxima franchete, ei reprezentau pentru noi concurenta.Nu am ezitat sa le-o spunem.
Ma bucur (acum real) pentru BiggerHeads, pentru brandul SNSPA si pentru ca au avut o campanie cel putin efervescenta.

Si –pentru ca e ultimul post, iar scriitura mea se va domestici-vreau sa multumesc echipei:
-pentru ca sunt oamenii cu care as incepe un mai’68
-pentru ca au ceva stofa de revolutionari, dar sunt mult mai inteligenti decat individul-tip revolutionar
-pentru ca mi-au cedat blogul stiind ca voi scrie despre maieutica, Socrate, Duverger si nu despre “experienta-poveste a OC”.
-pentru ca au tinut mortis sa le desenez caricaturile si sa le avem pe ppt. Va asigur ca sunteti mai frumosi in realitate!
-pentru ca sunt isteti, spumosi, plini de haz, neinregimentati politic, frumosi(rectific-frumoase), logoreici(cred ca asta a fost hiba majora a echipei noastre) cu licentele suspendate, cu planuri mari, cu iubiti care ne-au acordat credit intelectual dar ne-au criticat maxim(multumim Fabian-stim noi de ce, multumim Laurentiu).
Multumesc Paulei: chapeau bas! Ii multumesc lui Segiu ca mi-a tolerat cu galanterie micile bruftuluieli.Si ca e intotdeauna Serge.

Multumesc :Sergiu, Anda, Sorina, Razvan!

Drumul spre curatarea ego-ului este pavat cu divizunea muncii

E in continuare discutabil daca divizunea muncii, concept al carui paternitate o stim cu totii (daca nu, testul ADN il indica pe Marx) este o pedeapsa sau nu. Istoria mea personala, suprasaturata de episoade totalitare in care eu eram neaparat personajul principal feminin, masculin, regizorul si in care insumam, printr-o multiplicare reusita a personalitatii , toate celelalte personaje , mi-a demonstrat ca as putea, macar pentru o luna, sa supravietuiesc intr-o echipa. Sigur, nu ma refer la orice echipa, ci la Goebbels.

A trecut deja o luna de joaca de-a echipa si am inceput sa cred in Marx ceva mai mult decat in scenariile mele in care cuvantul “eu” era singura replica isteata. Am inceput sa lucram la campania al carei beneficiar este d-nul Attila Korodi si fiecare dintre noi e convins ca nu poate levita deasupra echipei.O sa povestesc pe indelete.

Lucrul la campanie se desfasoara in felul urmator: Sergiu joaca intodeauna rolul campionului incorectitudinii politice. E contestarul ideilor nostre si , probabil, colectionarul celor mai gratioase replici nerostite de noi(din timiditate, bineinteles).Anda este experta noastra in SWOT, aduna idei si, in buna traditie a echipei nostre, le spune cuminte ca o fetita scoasa la tabla. Sorina e irezistibil de disciplinata, rationala ca Descartes, uneori atat de tacuta incat imi vine sa o intreb daca ii plac britanicii. Razvan are o frenezie asociativa peste medie si reuseste, printr-o simpla ridicare a sprancenii mai mult decat reusesc unii dintre noi cu un discurs sacaitor de lung: stie sa combata o idee proasta. Nu voi scrie despre mine si o iau ca pe un exercitiu de curatare a egoului.

La campanie lucram stahanovist, adica intotdeauna mult si uneori cu foarte mult spor. Avem o strategie desteapta, compatibila cu brieful, insa deocamdata e o versiune ne-revazuta si ne-adaugita. E la prima editie. Pana la editia finala, ne intalnim in casa mea galbena, frunzarim politologie, marketing politic si psihologia maselor, ne amintim vag motivul crizelor de ras si-cel mai important- reusim sa depasim ciocnirile de temperament reciproc distructive. Cat despre mine, sunt aproape convinsa ca drumul spre curatarea ego-ului este pavat cu divizunea muncii.

Goebbels crede in Socrate.Si in tutoriatele inspirate de maieutica.Si in d-nul Attila Korodi

Dupa o saptamna care a copiat cu fidelitate un Gantt, suprapopulata de cursuri istete si mai putin istete, de licente scrise cu gandul la orice altceva , mai putin la Barthes, o saptamana in care am tras de timp ca de o guma de mestecat doar-doar mai castigam o ora de palavragit la o ceasca de ceai, echipa Goebbels si-a fixat ca obiectiv general o dezertare de un weekend. Si, rezultatul: nu a functionat!
De vina e spiritul german care si-a luat in posesie rolul de dictator si nu se mai satura sa ne repete subliminal ca munca elibereaza( fara conotatii naziste). Asa se face ca , desi am rezerva fata de operationalizarea sintagmei cu iz profetic:”Arbeit macht frei! ”, Goebbles lucreaza de zor, cu un elan de muncitor stahanovist (fara conotatii marxiste, de data asta) la campanie. Si, rezultatul: functioneaza!

Luni urmeaza a doua intalnire cu d-nul Korodi .Ne-am propus sa ii prezentam planul de lupta, planul de rezerva si sa ii cerem , ca unui strateg de razboi, sugestii. Si tot maine, Goebbles va ajunge la tutoriat , semn ca maieutica lui Socrate va fi mereu la moda.

Mitologia politica:zeii atipici din politica actuala

Dintr-un moft intelectual la fel de execentric precum o colectie de fosile si la fel de fanatic precum o colectie de bilete la meciul echipei pe care nu o susti , m-am gandit sa scriu despre mitologia politica. Care nu implica nici fosile si nici nu are vreo legatura cu fotbalul. Si care,tautalogic, este mitologie.

Mitologia politica se revendica , intuitiv, din mitologia antica, insa opereaza cu alte nivele semantice si e populata de personaje care nu au nimic in comun cu zeii greci sau romani: de oameni politici. Raoul Girardet identifica , in Mituri si mitologii politice 4 mituri politice actuale: mitul Varstei de Aur, mitul Conspiratiei, mitul Unitatii si mitul Eroului Salvator.

Daca insiruirea miturilor poate parea scolaresca ,recurenta statistica a acestora in discursurile politice este uriasa. Girardet explica recursul inconstinet al oamenilor politici la mitologie, considerand-ul legitim si calificandu-l drept un raspuns la nevoia oamenilor „de a adora”.

Algoritmic, voi incepe cu mitul Varstei de Aur, un caz particular al recursului la istorie in sens proiectiv sau in sens retrospectiv .Miza acestui mit este proiectarea unui viitor intotdeauna „mai bun” si in care toti „vom trai bine”. Va suna familiar, nu? Acest viitor incepe intotdeauna dupa alegeri si are drept limita finalul mandatului.Mai interesante mi se par exemplele de repere istorice si de retorica politica construita invers:prin apelul la un trecut asimilat unei „varste de aur” .Altfel spus, prin apelul la un viitor care trebuie sa semene cu un trecut indepartat .Exemplele sunt multiple : iacobinii faceau referinta la Sparta si la Roma republicana ,Mussolini si fascismul italian isi fixaserea drept reper reconstruirea Imperiului Roman, Hitler si nazismul -Imperiul Romano-German.

Mitul Unitatii si al Conspiratiei merita discutate impreuna: unitatea presupune, in extremis, conspiratie, fara ca Girardet sa semnaleze o suprapunere. Mitul conspiratiei este usor de detectat in discursurile politice:”sistemul ticalosit”,o intreaga divizie de oligarhi , presa intotdeauna aservita. Pasul urmator, la nivel discursiv, este invocarea mitului unitatii. Rationamentul este algoritmic: Ai conspiratie, ergo, ai nevoie de unitate(unitatea celor neimplicati in conspiratie, deci a electoratului).

Mitul Eroului Salvator este, de departe ,my cup of tea in materie de retorica politica. Poate si pentru ca este singurul mit construit cu obtinatie : in fiecare om politic exista un „om providential”, un salvator potential. In masura in care actiunea politica atinge miturile fondatoare, omul politic joaca intotdeauna , intr-o maniera uneori limitata si discreta, alteori explicita si masiva, rolul unui fondator si refondator. Iar electoratul , din nevoia “de a adora”(nevoie mostenita din imaginarul religios-dixit Girardet si nu doar el, aceasta fiind si intuitia lui Mircea Eliade si , mai tarziu a lui Lucian Boia), crede in salvatori. Mai mult, inventeaza un salvator chiar si atunci cand nu e nimic de salvat sau cand nu exista vreun candidat disponibil(sa salveze).

In loc de concluzie, va sugerez sa il cititi pe Girardet. Sau macar pe Boia. Daca visati sa deveniti zei atipici, nu uitati ca puteti fi si salvatori. Si daca vreti sa faceti comunicare politica, nu uitati ca puteti fi salvatorii zeilor atipici.

Despre ignoranta

 Bref

Ab initio, Goebbels a fost numele care a stat pe buzele multora dintre participantii la Olimpiadele Comunicarii. Goebbels a produs confuzie, efervescenta si mirari dezaprobatoare. Rezonanta sa de provenienta germana a trezit un vag ecou in mintile celor pentru care nazismul si nanismul intra probabil in aceeasi categorie. Dar faptul ca Goebbels a fost nerecunoscut sau luat drept altcineva e neimportant.  Suntem prea obositi pentru a duce in spate dictionare istorice si prea inteligenti pentru a aproba retorica de tipul « Goebbels a fost cineva rau, nu? ».  

Consideratii

Daca e sa ii dam crezare lui Rabelais, ignoranta e mama tuturor relelor. Nu stim care sunt ratiunile ce au stat la baza confuziei dintre echipa Goebbels si o unitate SS ad-hoc, dar cert este ca am provocat fiori inca de la intrarea in sala in care aveau sa se desfasoare tutoriatele. Privirile iscoditoare ale consilierilor au fost succedate de bucuria ostentativa a lui Victor Ponta, mandru ca nu se va intersecta cu mana fanatica de neonazisti de la cea de-a doua masa. Dar faptul ca Victor Ponta s-a declarat multumit ca nu va lucra cu noi ne bucura si ne linisteste in acelasi timp. Ar fi fost hilar sa incercam sa ne justificam in fata unei persoane a carei perceptie nu a reusit sa treaca dincolo de orizontul imediat dat de numele Goebbels.  Am fi fost pusi, probabil, in postura de a ii spune ca am fost controlati atent la intrare si ca ne-am lasat pistoalele Walther si Luger acolo. In schimb, ne pare rau ca Victor Ponta ne-a marturisit ca STIE cine este Goebbels. Greseala noastra rezida tocmai in faptul ca, alegandu-ne numele la un joc de alba-neagra dublat de o sesiune de barbut, am uitat ca putem intalni persoane care ne pot deconspira. Recunoastem ca platim tribut alegerii aleatoare a unui nume incarcat de conotatii sumbre, dat in vileag, pana la urma, de politicieni deghizati in detectivi. Trecand insa in alt registru, dificultatea altora de decodare si de receptare a unui mesaj nu ne priveste. Umberto Eco spunea ca semnul este « ceea ce este pus pentru altceva », cu alte cuvinte, semnul se refera la altceva decat el insusi. Extrapoland consideratiile sale semiotice, am putea spune ca si numele nostru ascunde o idee, sau este construit pe modelul unei ratiuni inverse. Mergand pe o logica profana, ar fi trebuit ca cei de la « Les Mains Sales » sa fie comparati cu comunistii din piesa omonima a lui Sartre, sau, conform unor instincte primitive, sa fie intrebati daca nu cumva au mainile murdare. In fine, nu ne-am fixat drept scop schimbarea perceptiei  celorlalti. E greu, de altfel, din moment ce impresia generala a fost ca « Ponta le-a zis-o ». Incompatibilitatile dintre noi sunt insa, atat de evidente, incat sentimentul de bucurie este, pana la urma, reciproc.

Attila Korodi alege rational.Goebbels alege rational.Corolar: Attila Korodi alege Goebbels.

I. Pana ieri, credeam mai mult in teoria alegerii rationale decat in karma. De ieri, cred la fel de mult in teoria alegerii rationale si al fel de putin in karma.Dar,cu maxima franchete, cred foarte mult in “clientul ” echipei Goebbels.

In “algoritmul” castigator, un prim amanunt de care depinde succesul unei strategii este, fara indoiala, brieful. Oricat de calibrat ar fi un comunicator, nu poate produce revolutii paradigmatice si nici nu poate modifica psihologia maselor. Oricat de creativ, de ludic sau de agresiv ar fi un comunicator, brieful cantareste mai mult decat orice ATL sau BTL.Noi stiam asta inainte de extragere. Probabil si alte echipe o stiau sau macar o intuiau.

Ei bine, d-na Réka Bartha, reprezentantul „clientului” nostru, a extras Goebbels.Nu stiam pana atunci decat varianta sintetizata la maxim a briefului , insa au urmat cateva discutii si am primit varianta integrala a briefului.Miza pe care ne-o propunem consta intr-o asociere puternica intre d-nul Korodi si „promotorul urbanismului european”.Avem ca miza secundara o reasezare legislativa a actelor normative privind legislatia de mediu si legislatia urbanismului , acte initiate de Guvernul Romaniei in perioada 2007-2008. Dupa discutiile cu d-na Réka Bartha , am ajuns la doua micro-concluzii:1.Avem un brief compatibil cu „clientul”, ceea ce inseamna deja foarte mult si 2. Avand o tema foarte tehnica, vom fi rigurosi pana la absurd fara a omite , insa, nonconformismul nostru creativ si riscant in egala masura.

Andrei Stoiciu ne preda strategii discursive si imagologice

II. Sesiunea de tutoriat coordonata de Andrei Stoiciu a fost de o vizibila utilitate pentru toate echipele cu atat mai mult cu cat au fost semnalate hibele(nu putine) continute de campaniile elaborate pentru preselectii. M-a nedumerit, insa, reticenta echipelor de a pune intrebari. In parte, o inteleg motivand-o prin dificultatea (discursiva de data acesta) de a formula o intrebare care nu fie „ nici specifica si nici generala”, ci un soi de hibrid istet care trebuia sa il determine pe Andrei Stoiciu sa livreze un pont. Pe de alta parte, lipsa intrebarilor e justificata si de faptul ca , la o prima lectura a briefului si fara documentare , e pripit sa se elaboreze un algoritm al strategiei , nici macar unul minimal. Ce-i drept, echipa Goebbels avea deja ieri variante de slogan si o propunere de BTL, dar probabilitatea de a ni le aminti migreaza tangential catre 0.

Goebbels stie, in urma tutoriatului , ce nu va face la prezentarea finala. Nu stie, insa, ce va face la prezentarea finala. Un lucru e cert: Attila Korodi a ales Goebbels. Goebbels va demonstra ca este o alegere rationala.

Traim in cea mai buna dintre lumile posibile: lumea web 2.0

Cu o punctualitate demna de preambulul unui manual de bune practici si nu de manual de bune maniere pentru ca Goebbels e usor misogin si nu deschide reverentios usi si nici nu cedeaza altruist scaunul , am ajuns in corpore la Conferinta despre New Media. In intervalul orar 17:00-19:00, aflam 4 lucruri hiperdestepte pe care, de dragul sistemului nostru de invatamant, o sa ne facem ca le-am auzit si la scoala.Obsesiv de multe ori.

Cele patru adevaruri , in ordinea in care au produs echipei palme lipite zgomotos de frunte si revelatii epistemice, sunt:

Adevarul 1:New Media va fi The Media-spuse , profetic si complice, Mihai Ciobanu.
Prelegerea incepe cu o analogie ultra-desteapta, doar ca si acesta calificare e riscanta pentru Goebbels care ar putea fi acuzat de afinitate ideologica cu nazismul. Analogia era “nazistii au descoperit utilitatea avioanelor de razboi.” Ergo, au descoperit noi campuri de batalie. New media substituie “campul de batalie”.De la nazisti, Mihai Ciobanu ajunge la “Democratie a comunicarii” pentru ca , in final sa revina la ei si sa se intrebe: ”Ce te faci daca avionul nu trage in tancuri, ci in fabrica de tancuri”.Concluzia: in lumea web 2.0 nu ai control total, ceea ce nu este neaparat gresit atat timp cat nu tragi in fabrica de tancuri.

Adevarul 2: Alegerile pot fi castigate pe internet, dixit Sorin Tudor si nu se referea la e-votingul elevetian , ci la campania lui Obama. Multumim pentru adevar?Fireste!

Sorin Tudor a avut discursul cel mai plin de zvac. Zvacul a fost: matematic, profesoral si ne-profesoral in acelasi timp, ironic si empatic(cu noua generatie) in doze aproape egale.A vorbit despre “Comunicarea 2.0 versus Comunicarea 0.0” analizand campania lui Obama. Ne- a livrat cateva ponturi , unul dintre ele fiind acela ca unui canal ii corespunde o strategie. Cu alte cuvinte, in campaniile politice, e esential sa iti ramifici strategia pe canale diferite si sa gandesti fiecare canal ca avand o strategie autonoma de strategia mare. Succesul lui Obama a fost construit telefonic prin sms-uri trimise alegatorilor dupa un artificiu de tipul:”daca vrei sa fii primul care afla numele vicepresedintelul, lasa-ti numarul de telefon” si on-line prin mailuri trimise cu consimtamantul destinatarilor. Fortand un paralelism absurd , in mediul on-line romanesc, a circulat un filmulet de campanie ravasitor de odios.Poate sunt eu hipersensibila vizual, dar filmuletul “Hai sa facem Baia Mare!”, cel cu pustiul grasun ca Hensel indopat de vrajitoare si cu tatal lui sorbind languros un cocktail multicolor pe marginea bazinului nu e foarte flatant pentru targetul caruia ii era destinat.Nu am nimic cu pustiul , probabil se va apuca de inot si va face si performanta, slabind peste masura. Ori, un alt exemplu de reusita prin Twitter”EBA a strans 200.000 de semnaturi”-dintr-un autocitat. Si Mussolini se autocita , iar Napoleon vorbea despre sine la persoana a III-a.

Adevarul 3: Blogul e cea mai ieftina modalitate de a invata comunicarea-apud Bobby Voicu, iar sala a reactionat prin tacerea marilor intelepti ajunsi prin meditatie chinuita la un adevar naucitor. Mi-a placut Bobby Voicu nu pentru ca “are un blog fascinant “ si nici pentru ca “e un personaj fascinant”(citand o intrebare\asertiune din public), ci pentru ca ne-a convins ca Obama nu e spamer. Si pentru ca nu ne-a explicat ce e un viral, cred ca filmuletul pomenit mai sus candideaza la functia asta.Mai mult , pentru ca ne-a livrat pontul cu “wisdom of the crowd’, corectandu-se rapid si adaugand ” sau stupidity of the crowd”. Iar mie, Andei si Sorinei ne-a mai placut pentru ca e Bobby Voicu.

Adevarul 4:  Asistam la o retribalizare a societatii-extras din prelegerea isteata a lui Madalin Matica si, de departe, adevarul meu preferat. Revelatiile mele au fost doua. Prima e ca individualismul(inclusiv cel metodologic) primeste un bobarnac zdravan de la comunitarism.Ca perspectiva ideologica, in principal. A doua concluzie e sintetica: q.e.d.(adica ceea ce trebuia de demonstrat) chiar daca pare pripit.
Ce spune Matica seamana teribil cu ce am invatat la cursurile de antropologie si sociologie, cu diferenta esentiala ca la aceste cursuri(fabulos de destepte, cu maxima franchete) nu aflam si despre retele sociale virtuale.Ca sa nu mai pomenesc de argumentul care ne apropie de papuasi si conform caruia daca vrem sa comunicam intr-o retea sociala, e indicat sa mergem la individual alfa, adica la “seful de trib”.O sa tin minte.
Despre discursul Dianei Dragomir, nu pot spune decat ca a estimat ca nu va aborda un “subiect sexi”(nu stiu ce era un subiect sexi, dar fie).

Ce nu i-a placut echipei Goebbels: o intrebare din public legata de “salam si om politic”.Eu stiam ca intrebarea clasica era cu detergentul si omul politic , dar cred ca s-a mizat pe efectul-soc. In fine. Ce nu i-a mai placut lui Goebbels: paharele de plastic uitate dintr-un ramolisment precoce in sala de conferinta. Ca dovada, le-a si pozat ca sa demonstreze ca intelege pop art-ul.

A judeca in bloc o generatie. Despre elite, altele decat cele politice

Un lucru e cert: e pripit sa judeci in bloc o generatie. Chiar daca , intr-o anumita masura, e legitim si tine de o logica a discursului cu care ne-am obisnuit. O generatie intreaga e esuata, e autosuficienta si superficiala si, ca tabloul sa fie sinistru ca o caricatura cu iz de rasu’-plans, nici macar nu stie ca e autosuficienta si superficiala. De asta e bine sa nu ratam prilejul sa ii reamintim. Macar atat putem face pentru ea (ea, ca despre “noua generatie” este vorba).

Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, nu sufar de mania persecutiei si nici nu ma erijez in avocatul generatiei mele.Ar fi ingust sa nu recunosc ca Sorin Tudor are dreptate. Insa cred ca putea fi ceva mai moderat, cred ca tipul de discurs practicat e nociv pentru o generatie acuzata sistematic de ratare. Si condamnata la ratare.

Ce-i drept, mi-am propus sa nu devin empatica cu generatia mea, insa nu pot sa nu o fac.Nu stiu cum au fost celelalte echipe, am citit blogurile echipelor participante la toate sectiunile , cateva continand greseli scandaloase de exprimare in scris. Nu voi spune ortografie, topica si sintaxa ca sa nu sune profesoral. Am spus-o deja. Tuturor “hibelor” le-am gasit drept scuza “graba” sau “efervescenta ideatica” crezand ca intr-un eseu la facultate nu omiti cu incapatanare forma de acuzativ a pronumelui realativ.In fine. Nu stiu cum s-au prezentat echipele in fata juriului, Sorin Tudor stie. Si nu voi chestiona ce crede tocmai pentru ca nu sunt indreptatita sa o fac.

Cu optimismul (nejustificat, poate), insa tipic generatiei mele, voi spune ca exista elite. Cuvant pe care, de unul singur, il suspectez ca ar putea deveni arhaism-de cate ori auzim “elita politica”(sensul fiind livrat pe filiera “teoriei elitelor”) si de cate ori auzim de “elita” si-atat? Intrebarea nu poate suna altfel decat retoric.

Voi incheia spunand ca am scris acest post nu il calitate de membru al echipei Goebbels.Mai mult decat atat, doar pentru ca Goebbels s-a calificat nu inseamna ca are un ascendent asupra echipelor care nu au trecut de preselectii si carora le ureza succes in continuare.

Goebbels ii spune lui Pavel Lucescu ca nu e Eva Braun, dialogheaza brav cu Sorin Tudor si incearca un captatio benevolentiae cu Andrei Stoiciu.

Goebbels a fost in verva azi, aproape logoreic , poate un pic nataflet de dimineata pana s-a reintregit si a devenit un personaj cu cinci capete de calibru, ca zmeii lui Cartarescu. Sau ai lui Ispirescu, daca vrem sa fim vintage. Ergo, Goebbels al nostru a plecat la preselectii manifestandu-se zgomotos in metrou, distrandu-i fara motiv pe cei cu care si-a impartit spatiul vital si amuzandu-se pe seama lui si a …lui.

Nemteste, Goebbels a ajuns cu 1 ora si 38 de minute mai devreme (cred ca trebuia sa scriu “balcanic”, nemteste ar fi insemnat la fix) si s-a aclimatizat rapid cu “terenul de cercetare”. Spun “teren de cercetare” pentru ca ochiul de sociolog al personajului nostru a intreprins o observatie participativa fixand maniac celelalte echipe. Surpriza: toate echipele erau sarmant de elegante, doar Goebbels al nostru era spumos in jeansi si conversi sau, ceva mai onorabil, cu balerini si fustite in pliuri. O a doua surpriza: intram in corpore in sala de “tortura intelectuala” si ne trezim cu intrebarea lui Pavel Lucescu , venita ca un blitzkrieg: ”Cine e Eva Braun dintre voi?” Zambetele gracile ale fetelor si grimasele empatice ale baietilor s-au dovedit salvatoare , urmate si de replica livrata spontan de Sergiu: ”Nimeni, evident. Si niciunul dintre noi nu e Goebbels , din fericire”. Dupa aceasta capatio benevolentiae a urmat prezentarea algoritmului campaniei: sintetica , fara timpi morti, cu argumente politologice si sociologice. Goebbels s-a prezentat astfel: Anda, efervescenta ca de obicei, s-a descurcat magistral cu stratificarea elctoratului si cu modelul cercurilor concentrice, Sorina, creativa peste masura, a schematizat inteligent obiectivele de comunicare si pe cele estimate, Razvan a prezentat cu mare fler strategia, Sergiu a dialogat istet cu Sorin Tudor pe tema online-ului si offline-ului, iar eu am fost autorul lui don Quijote. Nu m-am proclamat Cervantes, ci doar am schitat o macheta de afis care –judecand dupa grimasele lui Andrei Stoiciu-a fost cel putin nostim.

Cu maxima franchete, mi-a placut azi de Goebbels. A fost diferit de celelalte echipe, nu neaparat valoric pentru ca nu emite judecati de valoare decat in intimitate, insa a avut un mood relaxat, ludic , fara a deveni neaparat neserios.

Uitasem: Goebbels crede ca e genial, dar o recunoste doar in spatiul sau vital. Luati-o ca pe o inside joke.

Despre campanie fara amicii de prin manualele de stiinta politica Sau despre afinitatea lui Goebbels pentru Papura-Voda

Nu voi scrie despre indicatorii volatilitatii electorale. Nici despre presupusii prezidentiabili, desi e un subiect la fel de in voga ca pantofii bicromatici cu aer retro. Nu voi incerca, spre maxima surprindere a colegilor mei, nici macar o analiza de imagine a oamenilor politici. In fine, nu voi popula acet post cu o sumedenie de concepte politologice si promit ca imi voi domestici scriitura.

Finalizand acesta tentativa ab contrario (pe care Cato ar fi apreciata-o)de a scrie despre ceea ce nu voi scrie, am de gand sa va livrez cate ceva din algoritmul campaniei noastre.

In mod cert, avem o campoanie reusita. Elitista, ce-i drept. Exasperant de dificil de sintetizat in 10 minute. Cu un slogan istet si cu efect dublu empatic. Bazata pe doua analize SWOT lungi cat romanele lui Proust. Avand ca punct de plecare o stratificare riguroasa pana la absurd.

Sunt convinsa, in optimismul meu megalomanic ,ca pot fi detectate si hibe in campania noastra. Una dintre ele tine exclusiv de nonconformismul nostru, de un spirit temerar , usor teribilist si care poate fi fatal in comunicarea politica. Ne-am propus un teasing agresiv , mizand pe generarea unei reactii de empatie in mentalul colectiv si supraestimand-ul .Psihologia politica ne invata ca orice campanie de succes minimalizeaza sitematic “multimile”, implicit electoratul. Campania noastra se incapataneaza sa nu o faca.

Cat despre slogan, Anda dezvoltase o monomania induiosatoare legata de conceptul (da, conceptul si o pot demonstra semantic) de “Papura-Voda”. Mania ei s-a dovedit salvatoare, rezultand in sloganul:”Fa ordine in tara lui Papura-Voda!”.Nu sunt multe de explicat, ironia e discutabila. Nici macar nu aluneca in sarcasm. Sigur, integrat campaniei e exceptat de la orice tenativa de tendentiozitate si suna de-a dreptul pios. Aproape “dragut” , ca sa folosesc un tic verbal contagios ca o epidemie la moda.

Pana si eu am fost “draguta” in postul asta “dragut”.Sper ca si campania noastra sa sune “dragut” si mai ales sintetic la preselectii.

Draguta pana in maduva oaselor,